Chelsea s-a încurcat în deplasarea de la Burnley, dar mai are un avans de 10 puncte! Incredibil: campioana Leicester a ajuns la doar un pas de retrogradare

Chelsea s-a încurcat în deplasarea de la Burnley, dar mai are un avans de 10 puncte! Incredibil: campioana Leicester a ajuns la doar un pas de retrogradare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chelsea nu a reușit să se impună, duminică, pe terenul lui Burnley, terminând la egalitate, scor 1-1, însă are un avantaj de zece puncte în fruntea clasamentului din Premier League, cu 13 etape înainte de finalul sezonului.

Liderul din Premier League a deschis scorul după numai șapte minute în deplasarea de la Burnley, prin Pedro. Echipa antrenată de Antonio Conte s-a văzut egalată în minutul 24, de mijlocașul irlandez Robbie Brady. Cu toate acestea, Chelsea păstrează un avans de zece puncte față de Tottenham, însă Manchester City poate ajunge la opt puncte de formația de pe Stamford Bridge, dacă se va impune, luni, în deplasarea de la Bournemouth.

În celălalt meci al zilei, Swansea a reușit să se impună cu scorul de 2-0, pe teren propriu, în fața campioanei Leicester. Alfie Mawson și Martin Olsson au marcat golurile victoriei pentru formația galeză, care a ajuns la trei succese în ultimele patru etape, reușind să urce pe locul 15, cu 24 de puncte. În schimb, echipa lui Ranieri e aproape de o contraperformanță istorică. Leicester a strâns doar 21 de puncte și ocupă locul al 17-lea, ultimul neretrogradabil.

Rezultatele înregistrate în etapa a 25-a din Premier League:

  • Liverpool – Tottenham 2-0
  • Manchester United – Watford 2-0
  • Middlesbrough – Everton 0-0
  • Stoke – Crystal Palace 1-0
  • Arsenal – Hull City 2-0
  • Sunderland – Southampton 0-4
  • West Ham – West Bromwich Albion 2-2
  • Burnley – Chelsea 1-1
  • Swansea – Leicester 2-0
  • Bournemouth – Manchester City, luni, de la ora 22.00

Clasamentul din Premier League:

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×